Dani Alves va rata Mondialul din Rusia, dupa ce s-a accidentat in finala Cupei Frantei, castigata de PSG. Brazilianul a semnat o scrisoare emotionanta in The Players Tribune, cu un mesaj special pentru suporteri, dupa ce a aflat ca nu va putea participa la ceea ce putea fi ultimul mondial din cariera sa, avand deja 35 de ani:
„Cand am simtit durerea in genunchi, am simtit ca sufletul mi-a iesit din corp. Am stiut din acel moment in care am lovit pamantul ca nu voi fi in avionul spre Rusia, spre Cupa Mondiala.
In vestiar, doctorii lui PSG mi-au zis ca trebie sa astept 24 de ore pentru rezultatele testelor, dar am stiut in inima mea ca totul s-a terminat. Toata lumea se bucura in jurul meu pentru Cupa Frantei, iar eu niciodata nu vreau sa transmit emotii negative colegilor mei. Daca il stii pe Dani Alves, stii ca este un om vesel, asa ca am zambit si am incercat sa ma distrez. Dar toata lumea a vazut in ochii mei ca ceva era gresit.
Am plans o singura data in viata mea, iar atunci eram singur. Si sa va spun un lucru, nu vreau sa plangeti pentru mine, nu vreau sa va para rau pentru mine. Eu mi-am trait visul. Dani Alves nu merge la Mondial, dar va ramane un om vesel.
O sa privesc Brazilia jucand asa cum o faceam cand eram mic copil la ferma. Doar ca televizorul meu va fi mult mai mare acum. V-am povestit cum obisnuiam sa dorm pe un pat din beton. V-am spus cum ma trezeam la 5 dimineata ca sa-l ajut pe tata sa dea cu substante peste recolta din ferma si trebuia sa merg cu bicicleta 10 kilometri pana la scoala in fiecare zi. Multi mi-au zis ca am avut o copilarie grea, dar nu, comparat cu ceea ce au trait altii din orasul meu, eu am avut o copilarie buna.
Tatal meu era bolnav dupa fotbal. Era obsedat. Televizorul ala mic al lui era totul pentru ei. Il facea primarul orasului practic. Imi aduc aminte c la Mondialul din 94 casa noastra era centrul lumii. Toata tara se inchidea pentru o luna si nimeni din oras nu avea unde sa vada meciurile, asa ca toti veneau la noi acasa. Casa noastra era un mini stadion. Imaginati-va 50 de oameni in jurul unui televizor mic, strigand, urland si sarbatorind.
E amuzant ca in Brazilia mereu auzi despre copii care cresc vopsind strazile. Noi eram din „roca”, in pustietate. Noi nu aveam strazi sa le vospim. Trebuia sa vopsesti o vaca.
Daca vom lua mondialul, nu voi urla. O sa-mi tin gura. Va promit ca nu veti auzi nimic venind de la mine. Doar voi plange.”